După ninsori abundente, urmează ger și vânt în Spania. Avertizarea MAE, pentru români

După ninsori abundente, urmează ger și vânt în Spania. Avertizarea MAE, pentru români
După ninsori abundente, urmează ger și vânt în Spania
Publicat: 16/01/2021, 21:10
Actualizat: 16/01/2021, 21:23

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează, prin intermediul unui comunicat, pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Spania că în perioada 16-17 ianuarie Peninsula Iberică este afectată de un val de frig polar, cu temperaturi de până la -12° C și vânt cu rafale de 100 km/h în anumite regiuni.

Au fost emise coduri (portocaliu și galben) de temperaturi extreme și vânt puternic pentru următoarele zone:

Cod portocaliu de alertă de temperaturi scăzute și vânt puternic:

Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, pentru comunitățile Madrid, Aragon, Insulele Baleare, Castilla la Mancha și Catalonia;
Duminică, 17 ianuarie 2021, pentru comunitățile Madrid și Castilla la Mancha.

Cod galben de alertă de temperaturi scăzute:

Sâmbătă 16 ianuarie 2021, pentru comunitățile Castilla y Leon, Extremadura și Comunitatea Valenciană;
Duminică, 17 ianuarie 2021, pentru comunitatea Aragon.

Potrivit autorităților spaniole, activitatea aeroportului Adolfo Suarez din Madrid a fost reluată parțial începând de duminică, în momentul de față fiind operative terminale: T1, T4 și T4s. Se recomandă pasagerilor contactarea companiilor aeriene pentru verificarea zborului (https://twitter.com/aena).

De asemenea, pe fondul ninsorilor abundente provocate de furtuna Filomena pe teritoriul Regatului Spaniei, mai multe drumuri sunt blocate, circulându-se cu dificultate. Starea drumurilor în timp real poate fi consultată aici: http://infocar.dgt.es/etraffic/.

Cetățenilor români care urmează să se deplaseze cu trenul li se recomandă verificarea stării călătoriilor lor, întrucât traficul feroviar este în continuare afectat.

Spania, sub nămeți! Cu schiurile pe străzile Madridului! Este cea mai teribilă iarnă din ultimii 50 de ani!

Spania a avut parte, zilele trecute, de cea mai teribilă iarnă din ultimii 50 de ani! Țara a fost sub un cod roșu de ninsori abundente, aduse de furtuna Filomena, care a paralizat traficul aerian și rutier.

La Madrid a nins atât de mult încât locuitorii Capitalei au ieșit cu schiurile pe străzile orașului! Din păcate, patru persoane şi-au pierdut viaţa din cauza vremii nefavoravbile.

La Madrid s-a schiat pe Gran Via

Tot în zona Madridului, salvatorii au intervenit în cazul a circa 1.500 de persoane rămase blocate în maşini, în timp ce pe Gran Via, o arteră pe care de obicei traficul este intens, locuitorii au ieşit să schieze sau s-au bătut cu bulgări de zăpadă.

Mulți s-au grăbit să posteze pe rețelele de socializare filmulețe cu „pârtiile” din capitală. „Este uimitor, n-am mai văzut niciodată aşa ceva”, a declarat Marcos, în vârstă de 30 de ani.

Vreme la extreme în Europa. Spania, sub nămeți, grecii fac plajă în ianuarie!

Vremea este la extreme în Europa! În timp ce ninsori abundente au acoperit de nămeți Spania, la greci a fost cald și frumos, iar numeroși eleni au ales să facă plajă în această perioadă. Grecii au luat cu asalt stațiunile și s-au bronzat la început de ianuarie!

Peste toată Grecia s-a abătut în weekend un val de căldură cu maxime de peste 28 de grade Celsius. Mulți oameni au ignorat restricțiile și au ieșit în număr mare la plajă sau în parcuri.

Temperaturi de 28,3 grade Celsius, în Insula Creta

Potrivit Observatorului naţional de la Atena, temperatura la Chania, pe insula meridională Creta, a atins 28,3 grade Celsius, în jurul prânzului, una dintre cele mai ridicate valori înregistrate în ianuarie în ultimii 50 de ani. Temperaturile obişnuite în această perioadă a anului în Grecia sunt de circa 15 grade Celsius.

La Atena, unde termometrele au atins 22 de grade Celsius, oamenii au ieşit la plajă, în pieţele şi parcurile Capitalei.

Este o vreme minunată şi noi stăm închişi în casă cea mai mare parte a timpului”, a declarat un bărbat aflat pe plaja Kavouri.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Elveția a câștigat Eurovision 2024, ediție controversată din cauza războiului din Gaza. Nemo a spart...
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu...
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată...
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Vești bune despre Florin Piersic! Gestul făcut de marele actor după ce starea lui s-a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
SCENA ARTISTICĂ este în doliu. A încetat din viață un nume cu adevărat de legendă
Cea mai bună plăcintă cu brânză dulce. Umplutura e o explozie a gusturilor
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Nemo, câștigătorul Eurovision 2024, a spart trofeul pe scenă. Cum a explicat gestul
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Discriminarea ar putea accelera îmbătrânirea, arată un studiu